Questa versione del sito web è attualmente in costruzione.

Echipa noastră

Reunim persoane cu experienţă în domeniile dezvoltării afacerilor, consultanţei financiare, consultanţei juridice şi resurselor umane fiind pregătiți să răspundem oricăror provocări legate de performanţa companiilor și echipelor voastre.

Headquarters

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea este managing partner al Ascent Group și totodată fondatorul grupului de firme. Experienţa Adelei este acumulată timp de peste douăzeci de ani, în special în domeniul manageriale şi cel al resurselor umane, în cadrul unor companii multinaţionale ca Unilever sau International Resources, precum şi din poziţia de consultant, în cadrul Archimedes Consulting Group şi Ascent Group.

În toți acești ani, Adela s-a implicat în numeroase proiecte de start-up de business, restructurări de întreprinderi, medieri de conflicte de muncă şi training, pentru companii multinaţionale şi locale din domenii diverse de activitate, atât în România cât şi în străinătate. Din 2017 Adela este și co-fondator al Design Thinkers Academy Eastern Europe, contribuind la dezvoltarea companiei într-un număr de peste 20 de țări din Europa de Est, Balcani și Asia Centrală .

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Experiența sa profesională, de 30 de ani, îmbină o gamă largă de domenii de activitate, de la administraţie publica locală, la vânzări și publicitate, respectiv producție sau logistică și transport. Marcel a ocupat de-a lungul anilor poziţii de management atât în cadrul unor IMM-uri, cât și în administraţie publica locala, în proiecte industriale sau în managementul unor companii de logistică și transport, respectiv participări în consilii de administraţie ale unor societăţi publice sau private.

În ultimii 15 ani experienţa sa managerială și antreprenorială a fost îmbogățită de numeroase proiecte de consultanță pentru start-up-uri și pentru dezvoltarea / restructurarea unor afaceri, asistență în combinate cu activități de training, derulate în cadrul Ascent Group, în special pe teme de Leadership și management, Corporate Entrepreneurship, Planificare strategică și gândire strategică, Abilități de negociere, Tehnici de vânzări și customer care, Dezvoltarea abilităților de comunicare sau Time management.

Renata Todoran

Financial Manager Ascent Group

Renata Todoran

Financial Manager Ascent Group

În plan profesional Renata numără 20 ani de experienţă în domeniul financiar contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale sau multinaționale (Arconta, Porta Doors, Magontec, Takata, Leoni), respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Group. În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță, atât pentru companii locale cât și multinaționale, din domenii de activitate diverse: automotive, manufacturing, IT, agricultură, comerț, servicii.

Din 2012 Renata devine Senior Partner în Ascent Finance, companie specializată în servicii financiar-contabile din cadrul Ascent Group. În ultimii ani, datorită cunoștințelor profesionale consistente combinate cu abilități foarte bune de comunicare, Renata a devenit și un foarte bun trainer pe teme financiare, în pricipal în programe de Finance for non-financials, utilizarea eficientă a programului de contabilitate Ciel, consultanță personalizată etc.

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deținătoare a numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. În plan profesional Florina are o experiență profesională de peste 15 ani ca și manager de resurse umane, manager de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, atât pentru companii multinaționale, cât și românești.

Din 2019 Florina a devenit HR Manager în cadrul grupului de firme Ascent, coordonând activitatea și proiectele de resurse umane a grupului la nivel național. Nu în ultimul rând, Florina este și un trainer experimentat în programe de soft skills și team building.

Alina Isac

Financial Consultant

Alina Isac

Financial Consultant

Alina este absolventă a Facultății de Ştiinţe Economice, secția Finanțe Bănci din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad și a unui Masterat în Contabilitate și Gestiunea Întreprinderii în cadrul aceleiași universități. În plan profesional Alina numără 23 ani de experienţă în domeniul financiar-contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale sau multinaționale (Constar, Ascent Group, Leoni), respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Finance.

Din 2005 Alina devine Director economic în Ascent Finance, compania specializată în servicii financiar-contabile din cadrul Ascent Group, respectiv de-a lungul anilor a gestionat un portofoliu complex de companii din domenii de activitate diferite și a fost implicată în numeroase proiecte de audit financiar sau expertiză contabilă.

Dorina Damean

Financial Consultant

Dorina Damean

Financial Consultant

Dorina este absolventă a Facultății de Ştiinţe Economice, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad și de asemenea a participat de-a lungul anilor la numeroase cursuri și specializări în domeniul financiar-contabil. Dorina utilizează cu eficientă  programele de contabilitate Ciel, Saga, Contab SQL dar și pachetul de programe MS Office.

În plan profesional Dorina numără 17 ani de experienţă în domeniul financiar contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Group. Din 2014 devine consultat financiar în cadrul Ascent Group,  unde  gestioneză cu profesionalism si implicare un larg portofoliu de clienți cu activități diferite oferind soluții, suport și consultanță in domeniul financiar -contabil. 

Andreea Ilica

Financial Consultant

Andreea Ilica

Financial Consultant

Andreea este absolventă a Facultății de Științe Economice, secția Economia Comerțului, Turismului şi Servicii, din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad şi expert contabil certificat de CECCAR din anul 2014. În plan profesional Andreea numără 6 ani de experiență în domeniul financiar-contabil, atât în cadrul unui cabinet de contabilitate în care a gestionat un portofoliu de societăți cu activități diferite oferind soluții, suport și consultanță cât și în cadrul unei societăți de consultanță în fonduri europene în calitate de consultant financiar.

Din 2019 Andreea s-a alăturat echipei Ascent Group, ca și consultant în domeniul financiar-contabil, gestionând un portofoliu complex de companii din domenii de activitate diferite.

Daniela Cuha

Human Resources Specialist

Daniela Cuha

Human Resources Specialist

Daniela a urmat de-a lungul anilor cursuri și specializări în domeniul umanist, dintre care amintim cursul de inspector resurse umane acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări și cursul de Pedagogie în cadrul Universității Aurel Vlaicu etc. Este o persoană ambițioasă, are capacitatea de a acționa echilibrat și într-o manieră calmă și obiectivă.

În plan profesional Daniela numără peste 10 ani de experienţă în domeniul resurselor umane, acumulând experiență atât în cadrul Instituțiilor de Stat cât și în domeniul privat. În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță diverse, cum ar fi evaluarea și elaborarea planurilor de îmbunătățire a activităților diverselor societăți și a participat activ la workshopuri de evaluare a companiilor client.

Sorin Herman

Human Resources Specialist

Sorin Herman

Human Resources Specialist

Sorin este absolvent a Facultății de Ştiinţe Economice, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad și a unui Masterat în Management în cadrul aceleiași universități.

În plan profesional, experiența lui Sorin provine în principal din domeniul resurselor umane, salarizare și administrare de personal, cu peste 15 ani experiența, timp în care a gestionat zeci de companii foarte variate ca și domenii de activitate, având sute de angajați. Sorin este de asemenea inspector resurse umane.

Reliana Groza

Legal Consultant

Reliana Groza

Legal Consultant

Reliana este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara și a unui Masterat în Procedura insolventei și a falimentului din cadrul Facultății de Drept a Universității Vasile Goldiș Arad. În plan profesional Reliana numără 17 ani de experienţă juridică în domeniul societăților comerciale, în departamentul juridic al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, asistent în arbitraj comercial în cadrul Comisiei de Arbitraj Arad, consultant legal în cadrul grupului de societăți Ascent și colaborator în departament juridic al altor companii locale și naționale, cu capital privat român sau străin.

În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță și audit, atât pentru companii locale cât și multinaționale, din domenii de activitate diverse: automotive, manufacturing, IT, agricultură, comerț, servicii.

Alexandra Crăciunoiu

Assistant Manager

Alexandra Crăciunoiu

Assistant Manager

Alexandra este absolventă a Facultății de Științe Exacte, secția de Informatică din cadrul Universității “Aurel Vlaicu”, Arad și a unui master în Informatică Aplicată în Științe, Tehnologie și Economie. În cel de-al doilea an universitar din cadrul studiilor de licență, Alexandra a urmat și un program de formare internațională, și anume o bursă de studii Erasmus la Institutul Superior “Miguel Torga” din Coimbra, Portugalia.

În plan profesional, Alexandra și-a început experiența în domeniul IT, însă, după 3 ani, aceasta s-a orientat spre a două ei pasiune, resursele umane. În prezent, Alexandra este Asistent Manager la Ascent Group de mai bine de jumătate de an, unde a avut ocazia încă de la început să se familiarizeze cu mediul HR și unde se implică deja în proiecte din arii diverse ale resurselor umane.

București

Adina Almăjanu

Office Manager - Bucharest

Adina Almăjanu

Office Manager - Bucharest

În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.

În prezent Adina este HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale, cât și în calitate de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.

Bianca Druc

Avvocato

Bianca Druc

Avvocato

Bianca are o experiență în avocatură de 19 ani, fiind membră a Baroului București din anul 2001. A început activitatea ca avocat specializat în domeniul Dreptului Penal, oferind servicii de asistență juridică și reprezentare în litigii de natură penală. În paralel începe să își extindă competența profesională în domeniul civil, administrativ și comercial, oferind consultanță juridică și reprezentare în litigii în materie.

Timp de 10 ani s-a implicat, prin colaborarea cu un O.N.G., în acordarea de consultanță juridică Asociațiilor de Proprietari, făcând totodată parte din echipa de formatori care susține cursuri de formare Administrator de condominii. Bianca s-a alăturat echipei Ascent Group în anul 2008, oferind servicii în domeniul consultanței juridice și litigiilor. Aria de competență este Drept Comercial, Drept Societar, Drept Administrativ, Drept Civil, Drept Fiscal, Dreptul Muncii.

Sibiu

Virgil Aldea

Managing Partner Ascent Sibiu

Virgil Aldea

Managing Partner Ascent Sibiu

Experiența sa profesională numără peste 16 ani în domeniul resurselor umane cu proiecte în țară și în străinătate, în domenii diverse de activitate. A debutat în resurse umane și logistică în cadrul Atlassib Holding, apoi ca și Consultant Resurse Umane si Branch Manager in cadrul Trenkwalder Romania, precum și cea de Trainer și Consultant Resurse Umane în cadrul Ascent Group, cu experiență în principal în proiecte de leasing de personal, recrutare sau evaluare de personal, iar ca trainer în numeroase programe de Team-building, Dezvoltare personală, Dezvoltarea abilităților de comunicare.

Din 2017 Virgil a devenit, Managing Partner al Ascent Sibiu, contribuind substanțial la dezvoltarea grupului de firme în zona centrală a României.

Tiberiu Blaga

Human Resources Consultant

Tiberiu Blaga

Human Resources Consultant

Din punct de vedere profesional, timp de doi ani a activat în cadrul unei companii specializată pe servicii in domeniul turismului și IT, perioadă în care a acumulat o bună experiență în ceea ce privește interacțiunea umană, fiind implicat în asigurarea unor servicii de înaltă calitate oferite clienților.

Din 2018 Tiberiu s-a alăturat echipei Ascent Group Sibiu, unde ocupă postul de Consultant Resurse Umane, dezvoltându-și în permanență abilitățile vis a vis de munca cu oamenii. Tiberiu este responsabil de coordonarea a numeroase proiecte de recrutare și gestionare de personal, precum și de promovarea companiei pe plan local. De asemenea, în cadrul AscentGroup, Tiberiu a participat la ca asistent la diferite programe de training și totodată a obținut o certificare în Design Thinking Fundamentals.

Vicențiu Bogdan

Human Resources Consultant

Vicențiu Bogdan

Human Resources Consultant

Vicențiu este absolvent al universității "Lucian Blaga" din Sibiu - Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Resurse Umane. De-a lungul timpului Vicențiu a urmat și alte cursuri de specializare în domenii cum ar fi: Design Thinking sau Digital Marketing. În plan profesional experiența lui Vicențiu provine în principal din domeniul resurselor umane, ocupându-se de-a lungul timpului de coordonarea diverselor proiecte de recrutare, gestiune de personal, marketing și payroll.

Vicențiu face parte din echipa biroului din Sibiu, unde se ocupă de proiecte de recrutare locale și internaționale, gestiunea personalului, de activități de payroll personalul angajat în leasing de personal, dar și de activități de pentru promovarea companiei la nivel local.

Brașov

Lia Bejenaru

Senior Partner Ascent Group

Lia Bejenaru

Senior Partner Ascent Group

În plan profesional, experiența Liei este una pluridisciplinară, atât în administrație publică, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât și în project management în cadrul Centrului European pentru Basarabia, a Small and Medium Entrepreneurs Union - Bruxelles, respectiv în colaborarea cu Fundațiile Konrad-Adenauer-Stiftung, Westminster Foundation for Democracy (WFD), Robert Schuman Foundation, Eduardo-Frei Foundation şi USAID.

În domeniul privat, Lia a activat timp de mai mulți ani ca manager financiar al NRG Interactive Group urmată de o carieră în domeniul comunicării publice și mass-media ca și Prezentator știri Prime-Time la Publika TV, editor știri, reporter și corespondent special la evenimente internaționale. Activitatea jurnalistică s-a împletit cu cea de consultant, trainer și manager în cadrul Ascent Group, în România și Republica Moldova, Lia coordonând de peste 10 ani biroul Ascent Group de la Chișinău.

Piatra Neamț

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Experienţă profesională a Lilianei include peste 18 ani de experiență în resurse umane, training & management în companii cu până la 1500 de angajați, cum ar fi: FibrexNylon, Yarnea – Radici Group, Rompetrol Petromidia, Pambac, Peny Market - Rewe Group, Vard Tulcea, Vard Brăila – Fincantieri. De-a lungul carierei sale, pe lângă anii de experiență ca Manager de Resurse Umane, Liliana a fost Consilier juridic în drept comercial și dreptul muncii, Manager Comercial, Director General Adjunct.

Liliana a îmbinat experiența managerială în companii mari cu cea de consultant și trainer în proiecte de resurse umane și management, dezvoltare a competențelor profesionale, soft & technical skills, comunicare & project management. Din 2019 Liliana s-a alăturat echipei Ascent Group ca și managing partner pentru zona de Nord-Est a României, contribuind la dezvoltarea grupului de firme la nivel național.

Vrei să te alături echipei noastre?

Lasă-ne un mesaj cu detaliile tale de contact, spune-ne de ce vrei să te alături echipei, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp.

  • Trascina i file qui oppure
    Tipi di file accettati: pdf, doc, docx.