Questa versione del sito web è attualmente in costruzione.
Arta de a ne controla emoțiile
A fi o persoană cu un IQ ridicat sau deosebit de pregătită într-un domeniu sau altul de activitate nu mai constituie o garanţie a succesului.
Într-o lume care devine din ce în ce mai pragmatică, în mod paradoxal, relaţionarea şi capacitatea de comunicare şi înţelegere a celorlalţi, a aşteptărilor şi dorinţelor lor, reprezintă calea spre succes. Ca să îi înţelegem mai bine pe ceilalţi trebuie să ne cunoaştem, înţelegem şi acceptăm mai bine pe noi înşine.
La astfel de provocări răspunde inteligenţa emoţională.
Cursul se adresează organizaţiilor pentru îmbunătăţirea mediului intern şi tuturor persoanelor care doresc să îşi controleze mai bine propriile emoţii.
Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deținătoare a numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. În plan profesional Florina are o experiență profesională de peste 15 ani ca și manager de resurse umane, manager de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, atât pentru companii multinaționale, cât și românești.
Din 2019 Florina a devenit HR Manager în cadrul grupului de firme Ascent, coordonând activitatea și proiectele de resurse umane a grupului la nivel național. Nu în ultimul rând, Florina este și un trainer experimentat în programe de soft skills și team building.
În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.
În prezent Adina este HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale, cât și în calitate de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.