Questa versione del sito web è attualmente in costruzione.
Arta de a convinge oamenii să ne urmeze
Cât de important este să îi facem pe oameni să ne urmeze din convingere şi fără a le impune să facă ceva? Cât de important este să avem cu ceilalţi o relaţie bazată pe respect şi încredere? De ce avem nevoie pentru ca toate acestea să devină realitate?
Este un firesc al naturii umane să caute modele comportamentale în persoane pe care să le urmeze, care inspiră încredere şi siguranţă. În mare măsură, este un talent natural al oamenilor – acela de a fi lideri, dar calităţile individuale de leadership pot fi îmbunătăţite.
Cursul nostru îşi propune să vă ajute să găsiţi răspunsurile şi modalităţile cele mai potrivite de dezvoltare a calităţilor de lider.
Cursul se adresează în principal managerilor şi persoanelor aflate în poziţii de supervizare şi coordonare a oamenilor.
Adela Cristea este managing partner al Ascent Group și totodată fondatorul grupului de firme. Experienţa Adelei este acumulată timp de peste douăzeci de ani, în special în domeniul manageriale şi cel al resurselor umane, în cadrul unor companii multinaţionale ca Unilever sau International Resources, precum şi din poziţia de consultant, în cadrul Archimedes Consulting Group şi Ascent Group.
În toți acești ani, Adela s-a implicat în numeroase proiecte de start-up de business, restructurări de întreprinderi, medieri de conflicte de muncă şi training, pentru companii multinaţionale şi locale din domenii diverse de activitate, atât în România cât şi în străinătate. Din 2017 Adela este și co-fondator al Design Thinkers Academy Eastern Europe, contribuind la dezvoltarea companiei într-un număr de peste 20 de țări din Europa de Est, Balcani și Asia Centrală .
În plan profesional, experiența Liei este una pluridisciplinară, atât în administrație publică, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât și în project management în cadrul Centrului European pentru Basarabia, a Small and Medium Entrepreneurs Union - Bruxelles, respectiv în colaborarea cu Fundațiile Konrad-Adenauer-Stiftung, Westminster Foundation for Democracy (WFD), Robert Schuman Foundation, Eduardo-Frei Foundation şi USAID.
În domeniul privat, Lia a activat timp de mai mulți ani ca manager financiar al NRG Interactive Group urmată de o carieră în domeniul comunicării publice și mass-media ca și Prezentator știri Prime-Time la Publika TV, editor știri, reporter și corespondent special la evenimente internaționale. Activitatea jurnalistică s-a împletit cu cea de consultant, trainer și manager în cadrul Ascent Group, în România și Republica Moldova, Lia coordonând de peste 10 ani biroul Ascent Group de la Chișinău.